Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Nu indoiala reprezinta statura duhovniceasca constitutiva a lui Toma, pentru ca de indata ce are probele intalnirii cu Hristos inviat, nu ezita sa-L recunoasca cu un entuziasm ce ar putea fi caracterizat drept exploziv: Domnul meu si Dumnezeul meu!(Ioan 20, 28).
Cu toate că acceptarea şi supunerea în faţa voii lui Dumnezeu este legată de Crucea lui Hristos în Evangheliile şi Epistolele din Noul Testament, doar mai târziu, în secolul al IV-lea, crucea a început să fie privită ca simbol şi, totodată, ca arhetip al vieţii creştinului. Mi...
Din nefericire, astăzi foarte mulţi indivizi se hazardează să tâlcuiască Biblia. Sufletul lor fiind întunecat de păcate, se înţelege ce tâlcuire pot da Scripturilor. Sfântul Petru ne spune că: Nici o prorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru c...
Despre minte Mintea se arata in suflet, iar natura in trup. Mintea indumnezeieste sufletul, iar natura e revarsata in trup. In tot trupul este natura, dar nu in tot sufletul minte. De aceea nu tot sufletul se mantuieste (Sf. Antonie cel Mare). Asa cum, sparta, o conducta de apa nu poate sa tina ap
Ieri, 2 februarie 2010, cu ocazia sarbatorii Intampinarii Domnului, la Biserica Domneasca de la Curtea Veche, cu hramurile „Buna Vestire“ si „Sfantul Antonie cel Mare“, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a sfintit muzeul parohiei, care contine obiecte de cult din tezaurul celei mai vechi...
La Biserica Vovidenia din Botosani va fi adusa, cu prilejul sarbatorii Intrarii Maicii Domnului in Biserica, racla cu fragmente din moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, ale Sfintei Mucenite Paraschevi si ale Sfantului Cuvios Antonie cel Mare
Povestirile din primul volum al Filocaliei pentru copii si tineri au ca sursa de inspiratie cuvintele de aur ale Sfintilor si Cuviosilor Antonie cel Mare, Evagrie Ponticul, Ioan Casian, Nil Ascetul, Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii si Isaia Pustnicul. Aceste povesti sunt dovada vie ca din izvorul...
Luna ianuarie este, din punct de vedere liturgic, o luna in care sunt praznuiţi unii dintre cei mai mari nevoitori crestini. Astfel, pe langa sarbatoarea Botezului Domnului (6 ianuarie), a Sfantului Ioan Inaintemergatorul si botezatorul Domnului (7 ianuarie) si Sfinţii Trei Ierarhi (30 ianuarie...
In fiecare duminică, la Utrenie, după citirea Evangheliei învierii, se cântă un tropar consacrat deopotrivă Sfintei Cruci şi învierii care începe cu cuvintele: Invierea lui Hristos văzând, să ne închinăm..
Dumnezeu si omul, Tatal si copilul intru continuu dialog, o impreuna lucrare spre mantuirea copilului Sau. Viata este o cale, viata in si cu Hristos este Calea cea adevarata. Insasi existenta este o conlucrare cu Dumnezeu. Iar aceasta cale se rezuma la o asteptare din partea Lui Dumnezeu spre a ne...
Manastirea Camarzani este o manastire de maici amplasata in satul Camarzani, din comuna Vadu Moldovei, la o distanta de circa sapte kilometri de orasul Falticeni. Aici a fost construita o biserica in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea
Părintele Paisie Aghioritul este un reprezentant extrem de important al eshatologiei sau eclesiologiei niptice. Părintele Paisie Aghioritul a fost simplu monah, din punct de vedere instituţional-bisericesc. El aparţine unei epoci şi unei generaţii foarte bogate în părinţi duhovniceşti...
Sub presiunea premiselor metafizice, teologii protestanti sunt obligati in multe cazuri sa nege chiar si evidenta biblica, folosindu-se chiar de argumentari trunchiate pentru a dovedi cu orice pret o teza. Un astfel de caz il reprezinta invatatura veterotestamentara a crearii omului
Ceea ce urmează nu se poate numi o viaţă completă a Arhiepiscopului Ioan; este numai o selecţie a materialelor deja disponibile, prezentate în forma unei schiţe preliminare a vieţii acestui om sfânt. Ea a fost alcătuită de Frăţia Sfântul Gherman, întemeiată cu binecuvântarea...
Capela Flagelarii, aflata pe locul fostului Pretoriu roman, unde Hristos a fost judecat si osandit de evrei, este totodata si prima dintre stationarile de pe Drumul Crucii. Acest drum al durerii - Via Dolorosa - aminteste neincetat omului masura dragostei lui Dumnezeu fata de el.
În acest an, închinat în Patriarhia Română Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la mărturisirea lor de credinţă pecetluită cu sânge, am dorit, prin toate manifestările pe care le-am organizat, să întipărim în inimi şi în cugete, spre aducere aminte, chipul...
Manastirea Surpatele este o veche manastire ortodoxa din judetul Valcea. Asezata in satul Surpatele, al comunei Francesti, la o distanta de 12 kilometri de gara Babeni si la alti 3 kilometri de Manastirea Dintr-un Lemn, Manastirea Surpatele dateaza inca de la inceputul secolului al XVIII-lea...
Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat astăzi la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezenți Princepele Radu și Principesa Margareta, precum și alte oficialități naționale și...
Manastirea Rousanou este una dintre manastirile de la Meteora. Pina in anul 1897 la manastire urcai pe scari de sfoara. Mai tarziu doua poduri din lemn serveau atat pe calugari cat si pe vizitatori. Din anul 1936 doua poduri
Bolnita din Manastirea Hurezi, aflata in satul Romanii de Jos, in judetul Valcea, a fost construita in anul 1699, de catre Doamna Maria Brancoveanu, fiind inchinata Adormirii Maicii Domnului. Astazi, din vechea bolnita se mai pastreaza decat bisericuta, foisorul si ruinele spitalului.